Politica de protecție a datelor
a Granddis SRL
Granddis SRL, persoană juridică română, cu sediul în Cernica, DRUM INTRE TARLALE 1 C, Jud. Ilfov, înmatriculată la Registrul Comerțului sub numărul J23/603/2006, Cod unic de înregistrare RO 8942860, va prelucra datele personale ale utilizatorilor acestui Site în conformitate cu Politica sa de protecție a datelor, conform legislației în vigoare.
Politica se întemeiază pe dispozițiile Regulamentului nr. 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (“Regulamentul general privind protecția datelor” sau „GDPR“), care a intrat în vigoare de la data de 25 mai 2018, precum și pe legislația națională aplicabilă.
GDPR definește datele cu caracter personal ca fiind:
Granddis SRL se angajează să implementeze cele mai înalte standarde de confidențialitate și transparență cu privire la datele cu caracter personal pe care le prelucrează în activitatea curentă. Protecția și transparența totală în ceea ce privește prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal în cadrul activității noastre sunt obiectivele noastre de maximă importanță.
Utilizarea de către dumneavoastră a serviciilor noastre este supusă Politicii de protecție a datelor și Politicii referitoare la modulele cookie. Scopul acestei Politici este de a ne informa clienții cu privire la modul de colectare, stocare și utilizare a datelor cu caracter personal.
În egală măsură, utilizarea site-ului www.rosemary.ro (denumit în continuare „Site”) presupune luarea la cunoștință și acceptarea Politicii de protecție a datelor. Accesând și utilizând acest Site, acceptați termenii și condițiile de utilizare.
Dacă nu sunteți de acord cu această Politică de protecție a datelor, vă rugăm să încetați să mai folosiți serviciile noastre.
Orice informații referitoare la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal pot fi solicitate la adresa dpo@granddis.ro.
1. Categorii de date cu caracter personal
Cu titlu general, Granddis poate prelucra date cu caracter personal în contextul proceselor de recrutare desfășurate de aceasta sau în contextul desfășurării relațiilor contractuale cu partenerii comerciali. În raport de fiecare dintre aceștia pot exista informări separate cu privire la prelucrările de date cu caracter personal, în momentul colectării datelor.
Cu titlu particular, prin intermediul acestui Site sau sub brandul Rose Mary se pot desfășura prelucrări de date cu caracter personal care pot include:
- Informații pe care ni le furnizați ca urmare a transmiterii unei solicitări prin intermediul formularului de contact disponibil pe Site: nume, prenume, adresă de email;
- Informații la care putem avea acces prin prisma unei relații contractuale între două persoane juridice. În acest sens, în vederea bunei desfășurări a relațiilor contractuale, putem prelucra date cu caracter personal ale reprezentanților și persoanelor de contact desemnate de partenerii noștri. Acestea pot consta în: nume, prenume, funcție, număr de telefon și adresă de email;
- Informații pe care ni le furnizați prin completarea formularului privind participarea la campaniile desfășurate sub brandul Rose Mary, prin diferite modalități de participare, de tipul comentarii pe pagina de Instagram a brandului Rose Mary, înscrieri la concursuri organizate pe pagina www.Rose Mary.com;
- Informații pe care ni le furnizați atunci când vă este eliberat un premiu ca urmare a participării la concursurile organizate sub brandul Rose Mary, de tipul: nume, prenume, cod numeric personal, adresă de livrare a premiului, număr de telefon, sau alte categorii de date în mod expres menționate în cadrul Regulamentului privind campania promoțională desfășurată;
- Informații pe care le colectăm în cadrul evenimentelor organizate pentru promovarea brandului Rose Mary, respectiv fotografii și înregistrări video realizate de fotografi profesioniști și care pot fi publicate pe paginile de Instagram și Facebook;
- Informații pe care ni le transmiteți în cadrul sondajelor pe care le utilizăm în scop de cercetare de piață;
2. Modalități de colectare a datelor dumneavoastră cu caracter personal
Utilizarea acestui Site nu presupune în mod obligatoriu furnizarea de date cu caracter personal. Cu toate acestea, în cazul în care decideți să ne furnizați date cu caracter personal, dorim să vă explicăm modul în care prelucrăm datele pe care ni le furnizați.
a. Soluționarea cererilor dumneavoastră
Colectăm date cu caracter personal ce se referă la nume și adresa de email în vederea menținerii unei corespondențe cu dumneavoastră. Astfel, în cazul în care completați formularul de contact, vom prelucra datele dumneavoastră în vederea soluționării solicitării dumneavoastră. În acest context, dacă situația expusă de dumneavoastră spre solicitare o impune, vom putea transmite datele dumneavoastră de contact instituțiilor financiare și guvernamentale, companiilor de transport, poștei.
Cu excepția situației expuse mai sus, datele furnizate de dumneavoastră în cursul navigării acestui Site vor fi utilizate de Granddis SRL doar în interes propriu și nu vor fi transmise către terți.
b. Participarea dumneavoastră la campaniile organizate sub brandul Rose Mary, pe pagina de Instagram, de Facebook sau pe acest Site:
- La completarea unor formulare de participare la campanii, vom colecta datele astfel cum vor fi acestea definite în Regulamentele de participare;
- Vă putem solicita cartea de identitate în vederea legitimării în cazul înmânării unui premiu ca urmare a participării la campaniile desfășurate de noi;
c. Buna desfășurare a relației cu partenerii noștri
- Putem fi în situația de a ni se transmite date cu caracter personal de la reprezentanții partenerilor noștri comerciali. În acest caz, putem folosi datele cu caracter personal pe care ni le furnizați în vederea gestionării și asigurării bunei desfășurări a relației dintre părți. Dacă va fi cazul, vom putea utiliza datele cu caracter personal pe care ni le furnizați pentru evaluarea satisfacției partenerilor comerciali sau pentru scopuri legate de cercetările de marketing.
3. Scopurile în care vă prelucrăm datele cu caracter personal
Putem colecta și prelucra date cu caracter personal în următoarele scopuri:
a) Executarea obligațiilor ce reies din orice contracte încheiate între dumneavoastră și noi, în special în calitatea dumneavoastră de reprezentant al unei persoane juridice;
b) În scopul respectării obligațiilor stabilite de legislația specială care ne este aplicabilă, în special a Codului Fiscal, vom prelucra datele cu caracter personal în limita a: nume, prenume, cod numeric personal, vârsta, adresa permanentă și de corespondență, adresa de e-mail și numărul de telefon. Prelucrarea se bazează pe respectarea obligațiilor legale la care suntem supuși. Datele cu caracter personal vor fi prelucrate pentru o perioadă specificată de legislația specială, dar nu mai mult de 10 ani de la încheierea anului în care v-a fost eliberat un premiu;
c) Asigurarea securității clienților și angajaților noștri;
d) Îmbunătățirea serviciilor oferite clienților;
e) Furnizarea de informații cu privire la actualizarea și modificarea termenilor și condițiilor, precum și cu privire la furnizarea serviciilor;
f) Promovarea evenimentelor desfășurate de noi în spațiu public, inclusiv Instagram și Facebook;
g) Realizarea unor studii și cercetări de piață;
h) Executarea și gestionarea relațiilor contractuale cu partenerii noștri.
4. Temeiuri legale ale prelucrării
În ceea ce privește temeiurile legale ale prelucrărilor de date pe care se întemeiază prelucrările efectuate de Granddis, în contextul acestui Site precum și în general în ceea ce privește brandul Rose Mary sunt reprezentate de: consimțământul persoanelor vizate, demersurile persoanelor vizate necesare în vederea încheierii unor contracte cu Granddis, executarea contractului existent între părți, obligațiile legale stabilite în sarcina Granddis, în special cele în materie fiscală și interesul legitim.
În ceea ce privește interesul legitim al Granddis cu privire la prelucrările de date având acest temei, precizăm faptul că acesta privește în special prelucrările efectuate în contextul acțiunilor de promovare a brandului. Cu titlu de exemplu, o prelucrare întemeiată pe interesul legitim este cea referitoare la publicarea de materiale, în special în social media, care conțin imagini ale persoanelor prezente la evenimentele organizate sub brandul Rose Mary și care interacționează cu fotografii. În acest context, interesul Granddis privește promovarea brandului prin publicarea de imagini sau înregistrări video cu persoane prezente la evenimentele Rose Mary. Se precizează în acest sens că în cadrul postărilor în social media realizate pe paginile oficiale ale brandului nu vor fi identificate persoane din înregistrări/postări.
În cadrul campaniilor desfășurate sub brandul Rose Mary pot exista situații în care extragerile de premii sau desfășurarea concursurilor se va decide transmiterea live în social media. În acest sens, Regulamentele de campanie vor conține informări cu privire la acest aspect.
5. Partajarea și transferul datelor dumneavoastră cu caracter personal
Putem partaja datele cu caracter personal pe care ni le furnizați cu persoanele noastre împuternicite – în principal prestatori de servicii ai Granddis SRL, în special în ceea ce privește desfășurarea campaniilor promoționale, însă vom păstra controlul asupra datelor dumneavoastră cu caracter personal și vom folosi măsuri corespunzătoare de protecție, conform legii aplicabile, pentru a asigura integritatea și securitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal. În acest sens vom încheia cu fiecare prestator de servicii care are calitate de persoană împuternicită un acord în sensul dispozițiilor art. 28 din GDPR.
De asemenea, în cazul veniturilor din premii, putem transmite datele necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor noastre legale către Administrația fiscală.
Nu transferăm datele dumneavoastră personale în afara României.
6. Stocarea și asigurarea securității datelor cu caracter personal
Asigurarea confidențialității datelor cu caracter personal pe care ni le transmiteți atât prin intermediul prezentului Site, cât și prin intermediul altor canale de comunicare reprezintă o preocupare importantă pentru noi. Am implementat măsuri tehnice și organizatorice pentru păstrarea confidențialității și securității datelor dumneavoastră cu caracter personal, în conformitate cu procedurile noastre interne cu privire la stocarea, divulgarea și accesarea datelor cu caracter personal. Datele cu caracter personal pot fi păstrate în sistemele noastre tehnologice de date cu caracter personal, acelea alea contractorilor noștri sau în format tipărit.
Ca regulă generală, prelucrările de date cu caracter personal efectuate în contextul campaniilor de promovare a brandului Rose Mary conduc la stocarea datelor colectate pentru o durată de un an de la încheierea campaniei, cu excepția datelor participanților câștigători ai premiilor oferite, ale căror date vor fi stocate pe o durată de 10 ani, având în vedere obligațiile legale în materie fiscală stabilite în sarcina Granddis.
În ceea ce privește datele furnizate în contextul solicitării de informații prin formularul de contact, acestea vor fi stocate pe durata necesară soluționării cererii dumneavoastră.
În cazul contractelor aflate în executare, stocarea și prelucrarea datelor se va desfășura pe perioada executării contractului.
7. Drepturile dumneavoastră
Dorim să vă informăm că, în cadrul noilor reglementări privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute de Regulamentul general privind protecția datelor UE 2016/679, în cazul în care prelucrăm date cu caracter personal ale dumneavoastră, dispuneți de următoarele drepturi:
- dreptul de acces, prevăzut de art. 15, în baza căruia puteți să ne solicitați, gratuit, să vă confirmăm dacă prelucrăm sau nu date cu caracter personal care vă privesc. De asemenea, ne puteți solicita o copie a datelor pe care le prelucrăm despre dumneavoastră. Cererile trebuie să includă informații relevante pentru a vă putea identifica în baza noastră de date. Vom soluționa cererea dumneavoastră, în maxim 30 de zile;
- dreptul la rectificare, prevăzut de art. 16, pe care îl puteți exercita, prin formularea unei cereri prin care ne puteți solicita să modificăm informațiile pe care le avem deja despre dumneavoastră. Puteți formula o astfel de cerere atunci când observați că datele dumneavoastră sunt incomplete sau inexacte;
- dreptul la restricționarea prelucrării, prevăzut de art. 18, pe care puteți să-l exercitați atunci când contestați exactitatea datelor, considerați că prelucrarea este ilegală sau vă opuneți ștergerii datelor. Urmare a exercitării acestui drept, vom putea în continuare să stocăm datele, efectuarea altor operațiuni de prelucrare fiind posibilă doar cu consimțământul dumneavoastră, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege;
- dreptul la portabilitate, prevăzut de art. 20, pe care îl puteți exercita doar pentru cazurile în care prelucrarea are ca temei consimțământul dumneavoastră sau contractul și doar dacă datele dumneavoastră sunt prelucrate prin mijloace automatizate. Dacă îndepliniți condițiile, ne puteți transmite o cerere de portare a datelor către operatorul pe care vi-l doriți;
- dreptul de a vă opune prelucrării datelor în scop de marketing, prevăzut de art. 21. Puteți să vă exercitați acest drept în orice moment, iar noi vă garantăm că datele dumneavoastră nu vor mai fi prelucrate în acest scop. De asemenea, dispuneți de acest drept și în ceea ce privește prelucrările întemeiate pe interesul legitim al Granddis SRL, cu privire la publicarea de materiale de promovare a brandului Rose Mary;
- dreptul la ștergere, prevăzut de art. 17, în baza căruia avem obligația să ștergem datele cu caracter personal pe care le prelucrăm despre dumneavoastră. Acest drept nu este unul absolut, având aplicabilitate doar în anumite situații expres prevăzute de lege. Atunci când formulați o cerere de ștergere, vă rugăm să aveți în vedere că ștergerea acestora poate fi un proces complex.
În vederea exercitării acestor drepturi, vă rugăm să ne transmiteți o cerere scrisă, pe adresa de e-mail dpo@granddis.ro, cu subiectul ˝Solicitare informații personale˝.
În cazul în care nu sunteți mulțumit de modul în care v-am soluționat cererea, vă puteți adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
8. Actualizarea politici noastre de protecție a datelor
Cea mai recentă actualizare a acestei Politici de protecție a datelor a fost realizată în luna iulie 2019. Ne rezervăm dreptul de a actualiza și modifica periodic această Politică pentru a reflecta orice modificări ale modului în care prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal sau orice modificări ale cerințelor legale. În cazul oricărei astfel de modificări, vom afișa pe Site versiunea modificată a Politicii de protecție a datelor și/sau o vom pune la dispoziție în alt mod.
9. Contact
Pentru informații suplimentare cu privire la conținutul Politicii de protecție a datelor, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail dpo@granddis.ro.